Ce este botezul?
Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la o viaţă spirituală nouă şi devine membru al trupului tainic al Domnului, al Bisericii lui Hristos.
Botezul din apă şi din Duh îşi are originea în profeţiile Vechiului Testament, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos a venit să împlinească tot ce s-a proorocit în Lege şi în prooroci (Matei 5, 17)
Obiceiuri si traditii romanesti – la botezul copilului
Exista cateva obiceiuri si traditii la botez care trebuie stiute de parintii care vor un botez traditional pentru copilasul lor: rolul parintilor la botez, rolul nasei la botez, baita de a doua zi etc.
Ce trebuie sa faca parintii la botez
Sa aiba certificatul de nastere la biserica.
Sa ia un cadou nasilor.
Pentru a doua zi trebuie sa pregateasca un prosop si sapun pentru ca mama sa spele nasa dupa baita si inca un prosop pentru cea care da copilul, adica „moasa”.
Sa aiba la ei o foarfeca plus o cutiuta unde sa puna parul pe care parintele il va taia la botez.
Sa cumpere bomboane pentru servit in biserica.
Dupa ce se termina baita opresc cate ceva din cadita (petale de flori) pe care ii pastrati intr-o cutiuta alaturi de firicelele de par de la botez.
Nu se pun bani in cristelnita si nici altceva in afara de untdelemn sfintit, pe care-l pune preotul.
Daca botezul se face pana la a 40-a zi de la nastere, mama nu poate intra in biserica – daca Botezul se face dupa cele 40 de zile de la nastere, mama poate participa la slujba.
Ce trebuie sa faca nasa la biserica
Sa cumpere lumanarea pentru copil, cu funda albastra pentru baiat, roz sau rosie pentru fata, sau alba pentru fata sau baiat.
Pentru a primi copilul la botez, dupa ce preotul il baga in cazanul cu apa sfintita, nasa trebuie sa aiba o bucata mare de panza alba, necusuta, nefinisata sau brodata numita „Crasma” (crasma simbolizeaza curatia sufletului pruncului celui nou botezat) si o beteala/fasa de legat copilul, care nu trebuie sa fie nici prea scurta „se marita/insoara repede”, dar nici prea lunga „se marita/insoara tarziu”.
In biserica nasa pune in piept, la cei care asista, cruciulite legate cu fundite de aceeasi culoare ca funda de la lumanare. Serveste uneori ea sau mama copilului bomboane dulci sau prajituri (dupa botez).
Nasii trebuie sa-i cumpere copilului un trusou complet de imbracat (scutece, hainute, caciulita, botosei, o plapumioara, incaltaminte etc…nu uitati de servetele umede, pentru orice eventualitate), iar restul: carucior, leagan etc ramane la intelegerea cu parintii.
Pentru preot, nasii trebuie sa aiba cumparat un prosop nou si un sapun (ambele albe), cu care acesta se spala si sterge inainte de a scalda copilul in cristelnita.
Nasii platesc slujba la biserica si acasa, la petrecerea de botez fac un dar in bani sau in obiecte copilului.
Nasii aduc vin si ulei la biserica.
Nasa e bine sa cumpere o iconita care va fi sfintita de preot.
Nasa ii ia cercei fetei sau lantisor baiatului.
Ce trebuie sa faca nasa la baita a doua zi
Nasa trebuie sa aiba urmatoarele: prosop, ulei pentru bebelus si sampon, costumas, paturica, pernuta, jucarioare, scutece. Dupa ce-l spala trebuie sa-l strige pe nume. Dupa botez si pana il spala nasa nimeni nu are voie sa pupe copilul (se spune ca „ii ia mirul”) sau sa-l strige pe nume.
Il va unge cu mir (uleiul sfintit de la botez) peste tot, adica pe la incheieturi, calcaie si pe tot corpul; se zice ca daca il unge bine nasa copilul va avea o piele catifelata ca matasea.
La baita trebuie sa fie lumanarea de botez aprinsa – in cadita se pune fasa, iar dupa ce termina, apa se arunca la un copac si fasa se pune la uscat la oglinda.
Ii descanta copilului inainte de a-l baga in baie cu crenguta de busuioc:
• pe la ochi „sa vada lucruri bune si frumoase”,
• pe la urechi „sa auda numai invataminte si sa ia aminte la ele”,
• pe la gura ” sa vorbeasca cuvinte intelepte si sa stie a respecta pe cei din jur”,
• pe la manute „sa fie harnic si priceput”,
• pe piept „sa fie iubitor si cu suflet mare”,
• pe cap „sa fie desteapt si luminat”,
• pe picioare „sa il duca acolo unde trebuie si sa il aduca mereu acasa, langa cei dragi”
La baita de mir se pun in apa:
• petale de trandafir, flori de tei
• uleiuri frumos mirositoare
• un ban de aur sau de argint
• un fulg, sa fie usor ca fulgul
• un strop de miere sau de zahar sa fie dulci
• orez pentru bogatie, grau sa fie cinstit
• o verigheta sfintita
• oua sa fie sanatos si plin ca oul (care trebuie sa ramana intreg, mama copilului urmand sa-l puna in apa de baie din a 2-a zi)
• ulei de la biserica
• banuti sterilizati inainte
• ardei iute
• lapte dulce
• busuioc ca sa fie frumos copilul
• marar sa fie placut ca mararul in bucate
• menta si romanita sa creasca usor si sa fie sanatos
• maciulii de mac ca sa doarma bine
• seminte de canepa ca sa creasca iute
• apa sfintita sa fie copilul curat ca aceasta
• seminte
• sare
• grau sa fie cinstit
• parfum
Obiceiuri
• La biserica copilul vine imbracat in hainute de la parintii lui sau daca are moasa, in hainutele luate de moasa.
• Nasa trebuie sa sarute finul/fina inainte de botez ca sa aiba gropite.
• Sub cadita se pun carti ca sa fie copilul „studios”.
• La sfarsitul baitei se da dupa urechiuse, la subrat, pe picioruse cu un betisor cu un strop de parfum – ca sa miroasa bine.
• Nu trebuie sa schimbi copilul de haine pana a doua zi dupa botez si nu ai voie sa-l pupi tot pana a doua zi.
• Nasa cand il aduce pe copil acasa de la botez, la pragul casei il va da mamei dupa ce intinte bratele cu copilul de trei ori peste prag si zice tot de trei ori „ti-am luat un pagan, ti-am adus un crestin”.
• Apa de la baita de a doua zi cu tot ce este in ea se duce undeva afara si se pune la radacina unui singur pom sau a unei singure plante, sa fie un loc cat de cat curat si cat mai retras.
Alege cu incredere serviciile noastre foto-video